luni, 22 septembrie 2008

"Ucenicul nu este mai pe sus de invatatorul lui" Dumnezeu

Vor fi copiii vostri crestini?

De Bruce Shortt, World Net Daily

Traducere: pastor Lucian Stefanescu, Campulung Muscel


Multi crestini evanghelici au fost socati cand in luna iunie [2005] Dr. Albert Mohler, principalul teolog al Conventiei Baptiste de Sud, scria ca acum a venit timpul ca baptistii de sud responsabili sa puna la punct o strategie de iesire din scolile publice. Insa de ce ar soca acest lucru?

De multi ani, jurnalisti, activisti si oameni instruiti semnaleaza starea avansata de degradare a sistemului de invatamant public. Cu siguranta ca astazi putini nu stiu ca scolile de stat au devenit ateliere ale ignorantei si caracterelor defectuoase. Cu siguranta ca putini nu stiu ca in scolile de stat se face cea mai puternica promovare a drogurilor. Cu siguranta ca putini nu stiu ca violenta si abuzul sexual al elevilor din scolile de stat sunt dincolo de neobisnuit. Si cu siguranta ca putini nu stiu ca scolile de stat integreaza acum programe care reprezinta o amenintare pentru sanatatea psihica si psihologica a copiilor nostri si in acelasi timp sunt, in multe cazuri, pornografice.

Pe deasupra, inalt pregatitii nostri responsabili cu educatia nu se sfiesc sa-i informeze pe parinti ca nu este treaba lor cand pun la indoiala intelepciunea si necesitatea de a-i instrui pe copiii de sase ani cu privire la casatoriile homosexuale. La urma urmei de ce ar trebui �educatorii� sa fie reticenti in a se asigura ca parintii stau la locul lor? Dupa cum afirma cu sinceritate Curtea de Apel intr-o decizie recenta (Fields v. Palmdale), puterea scolilor de stat a crescut pana la punctul in care �parintii nu au nici un drept constitutional... de a impiedica scolile de stat sa le ofere elevilor orice informatie doresc, de natura sexuala sau de alta natura, atunci cand scoala decide ca este potrivit sa o faca.� [subl.n.] Cu alte cuvinte, un copil inscris intr-o scoala de stat va fi educat asa cum gasesc de cuviinta birocratii, judecatorii si grupurile speciale de interes care controleaza invatamantul de stat.

Daca parintii din 1960 ar fi fost confruntati cu sistemul de invatamant de stat actual, l-ar fi identificat ca abuz asupra copilului si l-ar fi inchis imediat. Cu toate acestea, majoritatea dintre noi astazi sunt hotarati sa ignore ceea ce fac de fapt scolile. Ne mangaiem cu iluzii precum �scolile noastre sunt altfel� sau �copilul meu este sare si lumina�. Daca suntem fortati sa ne confruntam cu unele din realitatile incomode cu privire la scolile de stat, ne scuturam cu nervozitate picioarele incercand sa schimbam subiectul. De ce? Motivul se gaseste in nevoia noastra de auto-amagire.

Auto-amagirea este o forma a ingaduintei de sine. Ea vine sa inlocuiasca realitatea cu o versiune linistitoare, dar falsa, iar aceasta in slujba unei dorinte inconstiente de a evita acele schimbari in vietile noastre care ar fi cerute de o apreciere cinstita a realitatii. Insa auto-inselarea se mai protejeaza si printr-o fortareata � ridica parapeti crenelati, sapa santuri de aparare si ridica intarituri care ne protejeaza linistitoarea �realitate� facandu-ne aproape insensibili la dovezi si argumente. In timp ce toti ne-am complacut in acest rau, cat de daunator se va dovedi depinde de realitatea incomoda pe care cautam sa o evitam.

De-a lungul ultimilor 60 de ani, crestinii, conducatori si laici deopotriva, s-au inselat crezand ca le putem oferi copiilor nostri peste 14.000 de ore de �sedere� primind o educatie laica in scolile de stat timp de doisprezece ani, si ca odraslele noastre nu vor fi cu nimic mai rele din aceasta pricina. Si, ca si auto-inselatorii din toate timpurile si locurile, refuzam sa observam dovezile contrariului sau sa raspundem argumentelor.

Recent George Barna a aratat ca numai 4 la suta din adolescentii nostri pot fi considerati crestini evanghelici, de la 10 la suta in 1995. Desigur ca o majoritate covarsitoare de adolescenti spun ca sunt �crestini�, insa raspunsurile lor la cateva intrebari simple din invatatura biblica demonstreaza cu claritate ca, in ciuda a ceea ce spun, nu sunt. Aceste concluzii nu sunt specifice doar lui Barna. Cercetarile din cadrul Nehemiah Institute asupra copiilor crestini, de exemplu, au dus la concluzii similare.

In mod similar, Dr. Christian Smith, principalul cercetator in cadrul programului National Study of Youth and Religion (Studiu national cu privire la tineri si religie), o cercetare sociologica de anvergura a credintelor religioase ale adolescentilor intre 13 si 17 ani, ajunge la multe din aceleasi concluzii cu privire la viata religioasa a adolescentilor. Conform Dr. Smith, indiferent de religia marturisita de grupul cercetat, in general perspectiva lor religioasa reala era ceva de genul unui �deism terapeutic moralist�. Aceasta este o perspectiva religioasa care are in centru un fel de zeu distant, lipsit de pretentii, a carei unica porunca este sa fii �de treaba� si care nu se implica in viata vreunuia decat atunci cand este nevoie de el pentru a rezolva vreo problema. Conform lui Smith, Dumnezeul acestei religii este �o combinatie intre un majordom divin si un terapeut cosmic�. Decat sa i se porunceasca sa-si ia crucea si sa-L urmeze pe Hristos, deistul terapeutic moralist crede ca �principala tinta a vietii este sa fii fericit si sa ai o parere buna despre tine�. Din nefericire, aceasta nu mai este doar o problema a adolescentilor � un numar crescand de adulti declarati crestini si unii pastori impartasesc aceste vederi in intregime sau macar in parte.

Constienta esecului nostru de a ne creste copiii in mustrarea si invatatura Domnului abia acum incepe sa patrunda in mintile pastorilor si ale publicului crestin larg. Desigur ca o data cu aceasta constienta crescanda vine si intrebarea evidenta: �Cum se intampla acest lucru si ce ar trebui sa facem?�

Raspunsurile la aceste intrebari, totusi, sunt destul de clare. Nu exista educatie �neutra�. Toata educatia este religioasa si comunica o anumita paradigma sau alta. Pur si simplu se intampla ca de generatii crestinii isi educa copiii intr-o paradigma non-crestina in scolile publice. Prin urmare, de ce am fi surprinsi sa aflam ca de fapt copiii nostri nu sunt crestini cand aproape toata educatia lor a fost incredintata sistemului de invatamant public? Daca ati cumpara un computer nou si ati instala pe el doar Windows si Excel, de ce ati mai fi surprinsi ca nu il puteti folosi pentru procesare de text? Totusi, avem asteptarea cu totul aberanta ca ne putem educa copiii intr-o institutie laica cu o programa laica timp de 12 ani si mai bine si apoi sa vedem in ei ceva mai mult decat niste crestini cu numele.

Dupa cum arata Hristos, �Ucenicul nu este mai pe sus de invatatorul lui; dar orice ucenic desavarsit va fi ca invatatorul lui.� (Luca 6:40). In mod necugetat am facut dintr-un sistem de invatamant public energic anti-crestin educatorul copiilor nostri, si nu ar trebui sa fim surprinsi de faptul ca copiii nostri ies din scolile publice �ca invatatorul lor�. Daca vrem un alt rezultat, trebuie sa le oferim copiilor nostri o educatie profund crestina � lucru care scolilor publice le este interzis prin lege sa-l ofere.

Insa chiar daca o constientizare crescanda a adevarului reuseste sa slabeasca fortareata auto-inselarii noastre colective � prin lepadarea ridicolelor inselaciuni de tipul �dar scolile noastre sunt altfel� si �copiii nostri sunt sare si lumina� � adevarul inca are de depasit un formidabil zid intarit format din �solutii� propuse irelevante si ineficiente, al caror scop real este sa permita status-quo-ului sa continue.

Este adevarat ca 70 la suta sau mai multi din copiii nostri parasesc biserica dupa absolvirea liceului? Crestinul auto-amagit raspunde, �Hai sa-i invatam pe copiii de 10 ani sa fie evanghelisti pentru ca sa fie cel putin unul in fiecare clasa de scoala de stat!� Este adevarat ca cercetarile afirma cu claritate ca mai putin de 10 la suta din adolescentii nostri care pretind ca sunt crestini sunt intr-adevar crestini? Crestinul auto-amagit raspunde: �Hai sa organizam cluburi biblice dupa ore!� Sunt copiii nostri indoctrinati cu succes cu paradigma ca homosexualitatea si promiscuitatea sunt comportamente acceptabile care pot fi urmate in siguranta cu conditia adoptarii masurilor de precautie adecvate? Crestinul auto-amagit raspunde: �Sa luptam sa obtinem includerea cumpatarii in programa!� Crede majoritatea adolescentilor crestini ca Isus a fost un pacatos? Crestinul auto-amagit raspunde: �Hai sa obtinem includerea unui curs �Biblia ca literatura� in programa scolara de liceu!�

Nimic nou in toate acestea. Influenta distructiva a scolilor de stat asupra crestinilor si a altor copii este evidenta de cel putin doua generatii. De-a lungul acestei perioade, cand a fost confruntat cu consecintele daunatoare ale neascultarii noastre in educatia copiilor nostri, crestinul auto-amagit a raspuns cu idei stupide, vadit ineficiente, de la a ne ruga in jurul catargului pana la �izolare� crestina. Generatie dupa generatie de parinti si pastori crestini si-au intors capul pe masura ce scolile de stat au devenit mai potrivnice crestinismului si si-au accentuat decaderea. Ca urmare, generatie dupa generatie, copiii, familiile, bisericile si cultura noastra au alunecat mai departe si mai departe in mocirla paganismului postmodern.

Ce am incercat sa evitam? Responsabilitatea si schimbarea. Ca parinti ne temem ca daca recunoastem ca suntem obligati sa le oferim copiilor nostri o educatie care transmite o paradigma profund crestina, ne-am putea periclita �timpul nostru personal�, ca sa nu mai vorbim de casa mai mare, vacanta mai lunga si masina mai noua. Majoritatea pastorilor si liderilor crestini se tem de conflict, de posibila lipsa a unui loc de munca si de o darnicie redusa daca indraznesc sa puna la indoiala intelepciunea educarii copiilor nostri in �micul mormant varuit� din josul strazii.

Deloc surprinzator, datorita esecului nostru multi-generational de a fi credinciosi in educatia copiilor nostri, aflam ca multe din bisericile noastre incep rapid sa semene cu unul din trei lucruri: �Sala de asteptare a cerului�, un club de karaoke de duminica dimineata cu un indemn la virtute de 20 de minute, sau un Starbuck spiritual (retea de cafenele american, un fel de MacDonalds � n.tr.) pentru �ber-hip-i (probabil termenul pentru noua generatie, asa cum era hippy acum cateva decenii � n.tr.) de 20 si 30 de ani care au imbratisat in mod nechibzuit postmodernismul cu care au fost hraniti de �profesori� si de mass-media.

In acele rare ocazii cand santurile de aparare ale auto-amagirii noastre au fost depasite si intariturile ei escaladate, aflam ca mai ramane un turn al castelului aparat de o ultima amagire � ca felul in care ne educam copiii nu conteaza cu adevarat chiar asa de mult din punct de vedere spiritual. Desigur, acest lucru este in mod evident fals. Nu numai ca Biblia ne spune ca trebuie sa ne educam copiii in felul in care ar trebui sa fie in tot timpul, dar ea ne spune si de ce � noi suntem ceea ce gandim si noi vom reflecta ceea ce am fost invatati. Fara sa fie o surpriza, �roadele� obiceiurilor noastre educationale obisnuite mai arata si ca modul in care ne educam copiii este deosebit de important.

Ani de cercetari in cadrul Nehemiah Institute demonstreaza ca, de pilda, copiii educati in scoli crestine, au un punctaj mai mare in sondajele cu privire la perspectiva crestina decat corespondentii lor din scolile de stat, iar copiii care merg la scoli crestine cu un accent asupra perspectivei crestine au un punctaj extrem de bun. In mod similar, cercetarile Dr. Brian Ray arata ca copiii crestini educati in camin isi pastreaza credinta mai bine decat copiii ai caror parinti i-au inscris in scoli de stat. Cu toate acestea, crestinul auto-amagit refuza sa auda si sa raspunda pretinzand ca influenta caminului crestin va reusi cumva sa invinga influenta scolilor de stat.

Un studiu atent facut de catre evreii ortodocsi confirma cu putere faptul ca felul in care un copil este educat depaseste de departe toti ceilalti factori in ceea ce priveste retinerea credintei de catre copil pana la maturitate.

Autorii studiului, Anthony Gordon si Richard Horowitz, au petrecut ani intregi cercetand efectele educarii copiilor evrei in scoli evreiesti ortodoxe. Concluziile lor demonstreaza rolul esential pe care educatia parohiala o are in formarea religioasa a unui copil: �... multiple studii de cercetare au ajuns la aceeasi concluzie: dupa trei generatii aproape ca nu va mai fi nici o urma de tineri evrei americani daca nu sunt educati in camine credincioase cu o educatie completa in cadrul scolilor evreiesti... formele mai putin intensive de educatie evreiasca aproape ca nu au nici un efect care sa impiedice casatoriile cu neevrei.�

Cum se face ca o educatie bazata pe studierea Legii, Profetilor si Scrierilor are un efect atat de profund asupra copiilor evrei? Gordon si Horowitz ajung la concluzia ca un copil astfel educat este echipat sa raspunda intrebarii fundamentale: �De ce sa fii evreu?� Parintii ortodocsi si scolile ortodoxe [ortodox � in sens de aparator al valorilor religioase fundamentale-n.red.] par sa le ofere copiilor lor suficiente motive intemeiate pentru a ramane evrei. Chiar si atunci cand copiii au crescut si au optiunea de a se casatori cu neevrei si de a parasi stilul de viata specific evreiesc, efectiv nici unul dintre ei nu o face. Intr-un fel sau altul, ei ajung la maturitate cu raspunsuri solide la intrebarea �De ce sa fiu evreu?�

Pe langa aceasta, dupa cum arata Gordon si Horowitz, o abordare cu mai putin angajament a educatiei copiilor duce la catastrofa.

In sfarsit se intrevede o recunoastere a faptului ca supravietuirea si continuitatea evreiasca nu poate fi sustinuta in mediul de viata american in lipsa unei educatii evreiesti serioase si a unui stil de viata evreiesc. S-ar fi putut crede in anii 50� sau 60� ca era suficienta o minima expunere la iudaism. Ca exemple ale unei astfel de expuneri ar fi apartenenta la o sinagoga, un grup de prieteni evrei, a juca baschet la un centru evreiesc sau a trai intr-un cartier preponderent evreiesc pentru a te asigura ca odrasla ta va fi evreu. Totusi, acum avem informatii si studii care ne confirma ca acei copii care sunt privati de o educatie care sa conduca la convingeri si practici evreiesti profunde au slabe sanse de a avea urmasi evrei.

Nu mai putin decat crestinilor, evreilor li se recomanda sa-si educe copiii in felul in care ar trebui sa-si duca toata viata. Insa, tot ca acestia, relativ putini o fac. In plus, la fel cum neascultarea noastra in ce priveste educatia copiilor nostri a slabit crestinismul, conducatorii evrei sunt ingrijorati cu privire la pierderea generatiilor viitoare de evrei pe masura ce copiii lor se instraineaza din ce in ce mai mult de iudaism ca urmare a esecului parintilor lor de a le oferi o educatie iudaica si casatorii cu persoane de aceeasi religie.

Fara a fi surprinsi, atunci, practic la fiecare punct al cercetarii Gordon-Horowitz, am putea citi �crestin� in loc de �evreu�, iar rezultatul ar fi o imagine reala a situatiei care ii confrunta astazi pe crestini. Dupa cum au aratat Christian Smith, George Barna si altii, copiii nostri nici nu stiu ce este crestinismul, nici nu pot raspunde la intrebarea �De ce sa fii crestin?�

Gordon si Horowitz isi spun raspicat punctul de vedere intrebandu-i pe parintii evrei: �Vor fi nepotii vostri evrei?� Pentru crestini intrebarea se pune: �Vor fi copiii vostri crestini?� [subl.n.] Daca parintii si pastorii nu se hotarasc sa-si schimbe prioritatile, datele din cercetarile lui Barna si ale altora demonstreaza ca raspunsul va fi un �nu� raspicat pentru cel putin 90 la suta din parintii crestini. Va pasa? Daca da, voi si biserica voastra veti urma sfatul Dr. Mohler si veti incepe sa puneti la punct o strategie a exodului din scolile publice de astazi. Acum.

FEEDJIT Live Traffic Feed