miercuri, 28 iulie 2010

Este păcat?!

Deseori sunt mi s-a întâmplat să aud întrebarea: "Este păcat?!" referitor la anumite decizii: Este păcat să merg acolo? Să spun chestia asta?! etc. Consider sinceritatea inimii ca premisa pentru această întrebare. Totuşi în unele cazuri poate ascunde anumite percepţii despre Dumnezeu, unele chiar neştiute nici măcar de cel în cauză.
"Cu mai mulţi ani în urmă doi gemenii au fost adoptaţi de familii diferite deoarce părinţii lor muriseră. Una din familii nu aveau prea multe principii morale şi l-au crescut pe micuţ la întâmplare, fără să-i ofere valori biblice, sau o educaţie şcolară. Pentru că meseria lui era grea şi neplăcută s-a apucat de mai multe infacţiuni culminând cu o crimă pentru bani. Cel de-al doilea copil a fost înfiat de o familie ce s-a ocupat îndeaproape de educaţia lui oferindu-i şi principii creştine după care să-şi ghideze viaţa. Pentru că era un om muncitor a ajuns în scurt timp să aibă propria lui afacere şi lucrurile îi mergeau foarte bine. În una din dimineţile în care răsfoia ziarele primite de la secretară nu mică i-a fost mirarea când pe una din pagini şi-a văzut chipul. Numele însă nu era al lui iar motivul articolului era departe de interesele lui:condamnare la moarte pentru dublu asasinat pentru câteva mii de dolari.
Şi-a amânat toate întâlnirile de afaceri pentru aceea zi şi s-a dus să-l cunoască pe acela care-i purta chipul dar nu    şi caracterul. După câteva ore de vorbit şi-a dat seama că el este geamănul lui de care auzise dar pe care nu îl văzuse niciodată. Altă luptă se ducea în inima lui, acest frate al lui nu a avut şansa unei vieţi mai bune, nu l-a cunoscut nici pe Dumnezeu pe când pentru el totul a fost favorabil. Pentru că semănau până acolo încât să fie confundaţi foarte uşor i-a propus să facă schimb. De azi condamnatul avea să fie într-o poziţie atât de privilegiată care nu era rodul muncii sale iar tânărul nobil să sufere moartea pentru care nu era cu nimic vinovat. Cu puţine cuvinte rolurile au fost schimbate, s-a făcut schimb de haine de acte şi de o ultimă îmbrăţişare. Câteva zile mai târziu în sala de judecată se pronunţa sentinţa irevocabilă: moarte pe scaunul electric. Ieşind pe culoarul curţii de judecată condamnatul îşi intersectă privirile cu cel pus în libertate. Aceea privirea purta în ea o încărcătura de a cărui valoare nu era conştienţi decât cei doi. Chiar când au ajuns faţă în faţă condamnatul îi şopteşte celui iertat:Ai grijă de viaţa mea o alta nu mai am să-ţi dau!"
Cum ar fi ca ieşind pe uşă iertatul să strige în urma fratelui său:"Şi asta ce înseamnă că nu mai am voie să mai beau?! Nici să fur?!nici să..." şi uşa să se închidă în spatele lui pentru totdeauna.
Problema păcatului este pusă greşit atunci când după Condmnatul Universului stau şi strig: "Şi cât să fac ca să nu te superi?"care iese pe uşă să moară pentru mine. Poate că mai  potrivit ar fi: "Şi ce ai vrea să mai fac pentru a fi demn de viaţa primită în dar?"
Spuneam la început că în întrebarea dacă ceva este păcat poate avea cu sine o înţelegere greşită a lui Dumnezeu dar şi al omului. Cu privire la Dumnezeu pentru că ni-L imaginăm deseori ca pe un un poliţist cosmic ce taxează orice scădere a noastră. Nicidecum ca pe Cineva care a murit pentru noi şi ne vrea salvaţi şi căruia îi arde inima când păcătuim. El ne vrea cu gelozie pentru Sine şi nu suportă gândul că ar putea să ne împartă cu altcineva. Iar cu privire la om, fiind obiectul unei aşa mari iubiri tot ce poate întreba este: Ce aş putea face să te fac fericit, Salvatorul meu?!

2 comentarii:

  1. Foarte frumos și emoționant. Mi s-au umezit ochii gândindu-mă la câtă dragoste pentru oameni ar fi trebuit să poarte acel om, pentru a-și oferi viața cuiva care avea nevoie de o a doua șansă. Câți dintre noi purtăm o asemenea dragoste pentru aproapele nostru?

    Revenind la subiect, da, ai dreptate. Problema păcatului este greșit înțeleasă. Păcatul în sine nu există, din punct de vedere conceptual. Omul greșește gândindu-se la ce ar trebui să facă pentru a nu greși/păcătui, când ar trebui să se gândească mai degrabă la cum poate iubi mai mult, mai frumos. Cel puțin asta este opinia mea.

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Andrei pentru opinia ta, te mai astept pe blog!
    Din ce am inteles din Biblie pacatul exista lucru confirmat din Geneza pana la Apocalipsa. Imi pare rau daca s-a inteles ca as crede ca nu exista!Hristos a murit tocmai pentru ca exista pacat!pentru a ne salva pe noi de-a raspunde de consecintele lui, EL ne-a luat locul. Deci nu putea sa moara pentru ceva inexistent. Uite un verset care sper sa ajute:Romani 6:23
    "Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru."
    Si punctul central al expunerii mele a fost tocmai ca avand in vedere un sacrificiu asa de mare pe care cel nevinovat l-a suferit pentru cel vinovat, pentru ca a calcat legea, normal ar fi sa se nasca recunostinta fata de el si sa isi propuna sa traiasca o viata buna tocmai ca o recunoastere a valorii jertfei oferite. Ar fi nedrept ca el sa masoare cat sa bea de exemplu cand stiind ca cineva a murit pentru el ar trebui sa renunte definitiv.

    Iti doresc sa ai dorinta de-a citi cartea Romani din Biblie si sa vezi perspectiva biblica.

    Toate bune.

    RăspundețiȘtergere

FEEDJIT Live Traffic Feed