Prietenul meu televizorul!



Încă din cele mai fragede vârste, chiar înainte de a putea vorbi, copilul se împrieteneşte rapid, cu televizorul. După o zi grea la şcoală dacă locul la calculator este ocupat copilul se aşează resemnat în faţa televizorului. Acest prieten este foarte credincios şi-l umează tăcut dar constant de-a lungul întregii sale vieţi atât în casa părintească cât şi atunci când îşi întemeiază noul cămin. Doar de ceva vreme a mai apărut un rival:internetul. Televizoru­l este iubit, respectat şi  i s-a oferit un loc important chiar în mijlocul sufrageriei şi timpul liber. Pe bună dreptate!!! De ce?! Studiile arată că ceea ce reuşte televizorul este pur şi simplu de uimitor: să ofere o relaxare rapidă. Comparativ cu alte metode de relaxare care presupun un timp mai îndelungat televizorul oferă soluţia imediat. Robert Kubey împreună cu  Mihaly Csikszentmihalyi în cartea lor: ”Television and the Quality of Life: How Viewing Shapes Everyday Experience” arată că unul din motivele pentru care-l iubim este tocmai aceast efect instant. După o zi obositoare de muncă ne aşezăm comod în fotoliu şi deschidem televizorul. Relaxarea dată de poziţia întinsă este asociată cu micul ecran. Deşi în mod real doar poziţia este cea care oferă odihnă.Virgiliu Gheorghe în Efectele televiziunii asupra minţii umane” asociază acest efect rapid de relaxare cu cel produs de drogurile puternice şi ca în cazul lor efectul dispare rapid după sistarea drogului.
Am putea spune că iubim televizorul pentru că ne oferă entertainment, ne deconectează de realitatea dură pe care o trăim, nu ne cicăleşte şi nici nu ne dă comenzi dar poate cel mai important este că oferă o opţiune la viaţa monotonă şi lipsită de evenimente!
Ce spun cercetătorii despre efectele televiziunii
Conform American Academy of Pediatrics (AAP), un copil american cu vârsta cuprinsă între 8 şi 18 ani petrece în medie mai mult de 6 ore şi 21 de minute  zilnic folosind mijloacele media, aceasta înseamnă mai mult decât orice altă activitate cu excepţia somnului ( Paul van den Broek
University of Minnesota). Din ce în ce mai des televizorul îşi găseşte loc în camerele copiilor. 68% dintre copii de peste 8 ani au propriul televizor.
În 2003 National Institute of Mental Health (Institutul Naţional de Sănătate Mintală) a dat un raport publicităţii conform căruia “violenţa din media reprezintă un factor principal în agresiunii şi violenţa tinerilor”. La acceleaşi concluzii au ajuns în 2007 şi Federal Communictions Commission (FCC).
Nici în România situaţia nu este mai bună. Consiliul National al Audiovizualului a comandat două studii pentru a verifica violenţa desenelor animate în programele difuzate la noi în ţară. Acest studiu a fost  făcut de către Centrul de Studii Media si Noi Tehnologii de Comunicare.. S-au monitorizat posturile Cartoon Network, Jetix si Minimax, timp de doua săptămâni urmărindu-se violenţa fizică şi verbală. Cel mai violent post s-a constat în timpul studiului ca fiind Cartoon Network. La acest post s-au remarcat mulțimea loviturilor, la Jetix “abundența exploziilor, loviturilor și bătăilor”, iar la Minimax accidentele. 

Un mit…
Probabil că motivul cel mai întâlnit pe care ni-l oferim nouă sau altora pentru a petrece timpul în fața televizorul este că ne documentăm fiind la curent cu știrile zilei. Dar cât este de adevărat această idee?!
 Potrivit cu Neil Postman în Future Shlock, “(…) Americani sunt cei mai neinformați oamenii din lume”, el afirmand că “Televizorul nu este cel mai mare mjloc de informare, ci de dezinformare”. Pentru a exemplifica aceasta afirmaţie, el oferă exemplul unei campanii electorale în care acelaşi om este prezentat fie într-o lumină bună sau în funcţie de cine este care-l prezintă. Astfel crezând că se informează cu privire la campania electorală, oamenii sunt dezinformaţi. Acelaşi fenomen de influențare a opiniei publice apare în orice domeniu prezentat la televizor. Realitatea este că televiziunea nu este neutră. Ea prezintă punctul de vedere a celor care se folosesc de ea.
Un alt exemplu îl reprezintă publicitatea special gândită să obţină anumite rezultate. Produsul X este prezentat la oră de maximă audienţă, în timpul unui film sau a unui emisiunii cu raiting mare pentru a atrage clienţii. Aceasta aduce sume mari în contul televiziunii respective.
Efecte negative ale televiziunii
Televizorul este o puternică unealtă în procesul globalizării. Prin intermediul lui cultura se uniformizează. Actorii Hollywood-ului ajung etalon pentru tineri din… România.
Televiziunea poate provocă oboseală, mai ales cea vizuală, tulburări de atenție,  scăderea performanțelor fizice și a nivelului inteligenței (Efectele micului ecran asupra minții copilului, Virgiliu Gheorhe)
Deseori vizionarea  programelor de televiziune sunt asociate cu obezităte la copii și adolescenți (AAP). Aceasta datorită dezvoltării obiceiului de-a  consuma alimente în fața ecranului și fără exercițiu fizic.
Cu cât este petrecut mai mult timp în fața televizorului, cu atât modul de gândire se formează conform valorilor promovate de acesta. Procesul este inconștient și involuntar.  Decizia aparține privitorului doar înainte de vizionare, când decide dacă se va expune programului tv și pentru cât timp. Din acest motiv este nevoie de o serioasă selectare a programelor ce vor fi vizionate, cât, și care va fi timpul de expunere.

Comments

Popular Posts