Ramadam si Paste!

Studiu de caz
De multe ori, partenerii aleg să îşi păstreze religia în care s-au botezat, şi nu doar în cazul în care diferenţele de rit sunt mici. Însă una din problemele care apar în căsniciile mixte este religia copiilor
„Ne-am¬ păstrat fiecare religiile şi sărbătorim toate ocaziile împreună, fie că este vorba de Paşte sau Ramadam, şi totul e bine. Cu toate acestea, căsătorindu-mă, am acceptat ca religia copiilor noştri să fie musulmană. Aici nu există alegere, copiii unui musulman devin automat musulmani.”

Manuela, în vârstă de 28 ani, este ortodoxă şi de un an şi jumătate are un soţ catolic. „Am considerat încă de la început că este cel mai bine să rămână fiecare cu religia sa, pentru că aşa ni s-a părut normal amândurora, să rămână fiecare la religia în care s-a născut şi a crescut. Religia este importantă, iar faptul că e puţin diferită nu ne deranjează.

Aşa cum amândoi am luat reciproc numele celuilalt, la fel am încercat şi vom încerca mereu să luăm fiecare anumite lucruri din religia celuilalt, să le îmbinăm într-o oarecare măsură, să ţinem cont de toate sărbătorile, în special de Paşte.

Sunt sigură că ne vom obişnui şi că religia nu va crea cu timpul tensiuni în familiile noastre, iar când vor apărea copiii, îi vom boteza cel mai probabil în religia catolică, pentru că este religia tatălui şi în biserica catolică ne-am căsătorit, însă îi vom învăţa să respecte ambele religii, pentru că, până la urmă, ambele insuflă credinţa în acelaşi Dumnezeu şi credinţa este cea mai importantă, indiferent de religia căreia aparţii”.

Ca să evite disputele între familii, Mădălin, un catolic în vârstă de 40 ani cu soţie ortodoxă, spune că şi-a botezat copilul la ambele biserici. „După botezul la catolici, l-am botezat la ortodocşi, fără a spune însă că a mai fost botezat. Când va fi mare, îşi va alege ce religie va dori.”

Căsătorindu-mă, am acceptat ca religia copiilor noştri să fie musulmană. Aici nu există alegere, copiii unui musulman devin automat musulmani. Alina

Căsătoriile mixte au risc sporit de divorţ

Diferenţele culturale şi cele de ordin religios constituie un argument decisiv în cazurile de divorţ. De multe ori, „laboratorul etnic” pe care îl implică o căsătorie mixtă este un vulcan care stă să erupă. Un cuplu mixt trebuie să îmbine învăţături care uneori sunt foarte diferite, chiar opuse. Conflictele nu sunt uşor de rezolvat.

De multe ori, compromisul nu este posibil fără ca unul dintre parteneri să renunţe la o parte din convingerile sale. Un studiu realizat de Creighton University din Omaha, Nebraska (SUA), arată că rata divorţurilor este mai mare în cazul cuplurilor care fac parte din religii diferite şi că partenerii se îndepărtează mai lesne de biserică decât cei care împart aceeaşi credinţă. Totuşi, studiul relevă totodată că activităţile religioase comune sunt mai importante pentru succesul căsniciei decât credinţa comună.

„Contează ce face cuplul împreună din punct de vedere religios şi cum împacă diferenţele”, explică Michael Lawlor de la Centrul Pentru Căsătorie şi Familie al Universităţii Creighton. Egon Mayer, profesor la Brooklyn College, SUA, a publicat un alt studiu, care confirmă că mariajele interreligioase au o rată ridicată a divorţurilor.

„Când îngropi ceva care este foarte important pentru tine, nu faci decât să creezi o presiune în relaţia de familie, care se transformă în sursă de tensiune, iar în cele din urmă devine o bombă cu ceas”,¬ a declarat profesorul pentru „USA Today”, referindu-se la cazurile în care unul dintre parteneri renunţă la religia sa.




Ajustarea diferenţelor

„Căsătoria este o negociere continuă a diferenţelor”, spune psihologul Bogdana Bursuc. „Chiar şi cuplurile de aceeaşi cultură şi de aceeaşi religie pot fi considerate cupluri interculturale, deoarece există diferenţe în modul în care cei doi interpretează lucrurile, trăiesc şi evaluează experienţele de viaţă, în care înţeleg comportamentele celorlalţi”.

Studiile arată că, în mod natural, cuplurile găsesc diferite soluţii de ajustare a acestor diferenţe: îşi asumă convingeri, ritualuri şi tradiţii din mai multe culturi, inclusiv ale lor, adoptă o poziţie nereligioasă şi sunt minim implicaţi în practicile tradiţionale sau adoptă o variantă biculturală, în care partenerii menţin echilibrul între tradiţiile şi convingerile celor două culturi. Dacă sunt două limbi, copiii le învaţă pe ambele.

O variantă biculturală modificată este aceea în care partenerii adoptă o religie de „compromis“, încercând să respecte şi ritualurile şi tradiţiile fiecărui partener. Ultima variantă este cea asimilată, în care un partener îşi converteşte convingerile la backgroundul celuilalt partener.

„O modalitate sănătoasă de adaptare este cea în care fiecare background este respectat, iar toate comportamentele şi preferinţele, deciziile sau solicitările unui partener să fie recunoscute ca fiind o caracteristică a culturii sale şi nu ca o dorinţă de control şi influenţă”, adaugă psihologul.

Provocările sunt cu atât mai multe, cu cât religiile sunt mai diferite în privinţa valorilor morale legate de bine şi rău, a exprimării afecţiunii, a ceea ce este acceptat ca feminin sau masculin. Prima mare provocare între religiile diferite este ritualul nunţii. De asemenea, limitele libertăţii acceptate în cadrul căsniciei, normele de exprimare a afecţiunii în public şi vestimentaţia pun la încercare rezistenţa cuplului mixt.Pozitia Bibliei fata de casatoriile mixte
(in curand)