Doi ucenici acelasi Maestru

„Cine are pe Fiul are viaţa, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa." (1 Ioan 5,12)

În timpul prieteniei lui strânse cu Hristos, el [Ioan] a fost deseori avertizat şi sfătuit de Mântuitorul, şi a acceptat aceste mustrări. Pe măsură ce i se dezvăluia caracterul Celui Divin, Ioan îşi vedea deficienţele şi se simţea umilit de această descoperire. Zi după zi, privea la blândeţea şi la îndelunga răbdare a lui Isus, care erau în contrast cu firea lui violentă, şi asculta lecţiile Sale despre umilinţă şi răbdare. Zi după zi, inima lui era atrasă tot mai mult de Hristos, până când s-a pierdut din vedere pe sine, din dragoste pentru Mântuitorul lui. Puterea şi blândeţea, măreţia şi smerenia, tăria şi răbdarea, pe care le observa în viaţa zilnică a Fiului lui Dumnezeu, îi umpleau inima de admiraţie. El şi-a supus firea nemulţumită şi ambiţioasă, puterii modelatoare a lui Hristos şi dragostea divină i-a adus transformarea caracterului.

Experienţa unui alt ucenic, Iuda, se află în contrast izbitor cu sfinţirea realizată în viaţa lui Ioan. La fel ca şi acesta, Iuda mărturisea că este un ucenic al lui Hristos, însă avea doar o formă de evlavie. El nu era insensibil faţă de frumuseţea caracterului lui Hristos şi adesea, în timp ce asculta cuvintele rostite de Mântuitorul, era convins, dar nu dorea să se umilească şi să-şi mărturisească păcatele. [...]

Ioan se lupta cu seriozitate cu defectele lui, însă Iuda îşi încălca mereu conştiinţa şi ceda ispitei, iar obiceiurile lui rele se înrădăcinau tot mai mult. Aplicarea adevărurilor pe care le prezenta Hristos, nu se potrivea cu dorinţele şi scopurile lui, iar el nu reuşea să îşi supună ideile pentru a primi înţelepciune din cer. În loc să umble în lumină, el a ales să umble în întuneric. A nutrit dorinţele rele, lăcomia, pofta de răzbunare, gândurile sumbre şi apăsătoare, până când Satana a obţinut controlul complet asupra lui.

Ioan şi Iuda îi reprezintă pe cei care mărturisesc a fi urmaşii lui Hristos. Amândoi au avut aceleaşi oportunităţi de a învăţa şi de a urma Modelul divin. ... Fiecare a avut defecte serioase de caracter; fiecare a avut acces la harul divin care transformă caracterul. Însă, în timp ce unul învăţa cu umilinţă de la Isus, celălalt a demonstrat că nu era un împlinitor al Cuvântului, ci doar un ascultător. Unul, murind zilnic faţă de eu şi biruind păcatul, a fost sfinţit prin adevăr; celălalt, opunându-se puterii transformatoare a harului şi tolerând dorinţele egoiste, a devenit robul lui Satana. [...]

În ciuda defectelor însemnate de caracter pe care le poate avea cineva, dacă devine un discipol adevărat al lui Hristos, puterea harului divin îl transformă şi îl sfinţeşte.
- Faptele apostolilor, pag. 557-559