Recunostinta si multumire intr-o intersectie
Fila de jurnal...
Cea mai rara categorie de oamenii pe care o vad sunt cei multumitori. Nu pentru ca totul le-ar merge foarte bine si nimic nu ar mai fi de adaugat, ci pentru ca au facut din multumire o alegere. Acestia traiesc intotdeauna cu un zambet pe buze izvorat dintr-o recunostinta interioara fata de Dumnezeu. Am vazut diferenta dintre ei si cei suparaciosi si nemultumitori si desi am fost ispitita de aceasta atitudine nu vreau sa o aleg. As vrea sa incerc un exercitiu de multumire la care ma gandesc de ceva vreme. Chiar in timp ce stau in intersectia vietii si sunt claxonata din spate sa pornesc...
De la un timp ma tot gandesc la ce voi face din vara. De fapt gandul meu are un ecou in zecile de voci care ma intreaba: Ce vei face din vara? Toate aceastea m-au indemnat sa ma cercetez si sa caut raspunsuri reale pentru probleme reale. Cand am venit la Teologie nu am crezut ca o voi termina vreodata pentru ca credeam ca Isus va veni chiar in timpul studiilor mele. Totusi am inceput sa invat cu gand ca voi lucra pentru Dumnezeu intr-o zi.
Desi am auzit mai multe glasuri care m-au chemat de unele fiind chiar incantata nu as putea spune ca am vazut o confirmare precisa din partea lui Dumnezeu.
Nu stiu ce va fi din vara dar stiu ca drumul pe care am mers pana acum a fost coordonat de Dumnezeu. Uitandu-ma in urma vad mana care a condus viata mea chiar dinainte sa ma nasc pana azi.
Desi nu stiu ce va fi vreau sa-mi exprim recunostinta si multumirea ca pana aici a fost cu mine.
Dragostea Sa m-a surprins de fiecare data desi nu am meritat atata purtare de grija!Intotdeauna nu a scutit nici un efort si nimic nu era prea scump daca era pentru educatia si formarea caracterului meu.Multumesc pentru protectie si ca asa frumos si-a tinut promisiunea de-a fi cu mine si de a-mi arata drumul pe care trebuie sa merg. Nu am fost nici pe departe copilul cuminte si ascultator desi intotdeauna am vrut sa-L iubesc si sa-L stiu aproape.
Acum as vrea sa ma intorc la fagaduinta pe care mi-a facut-o cand am intrat la Institut:
"Eu - zice Domnul - te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta." Psalmul 32.8
Cea mai rara categorie de oamenii pe care o vad sunt cei multumitori. Nu pentru ca totul le-ar merge foarte bine si nimic nu ar mai fi de adaugat, ci pentru ca au facut din multumire o alegere. Acestia traiesc intotdeauna cu un zambet pe buze izvorat dintr-o recunostinta interioara fata de Dumnezeu. Am vazut diferenta dintre ei si cei suparaciosi si nemultumitori si desi am fost ispitita de aceasta atitudine nu vreau sa o aleg. As vrea sa incerc un exercitiu de multumire la care ma gandesc de ceva vreme. Chiar in timp ce stau in intersectia vietii si sunt claxonata din spate sa pornesc...
De la un timp ma tot gandesc la ce voi face din vara. De fapt gandul meu are un ecou in zecile de voci care ma intreaba: Ce vei face din vara? Toate aceastea m-au indemnat sa ma cercetez si sa caut raspunsuri reale pentru probleme reale. Cand am venit la Teologie nu am crezut ca o voi termina vreodata pentru ca credeam ca Isus va veni chiar in timpul studiilor mele. Totusi am inceput sa invat cu gand ca voi lucra pentru Dumnezeu intr-o zi.
Desi am auzit mai multe glasuri care m-au chemat de unele fiind chiar incantata nu as putea spune ca am vazut o confirmare precisa din partea lui Dumnezeu.
Nu stiu ce va fi din vara dar stiu ca drumul pe care am mers pana acum a fost coordonat de Dumnezeu. Uitandu-ma in urma vad mana care a condus viata mea chiar dinainte sa ma nasc pana azi.
Desi nu stiu ce va fi vreau sa-mi exprim recunostinta si multumirea ca pana aici a fost cu mine.
Dragostea Sa m-a surprins de fiecare data desi nu am meritat atata purtare de grija!Intotdeauna nu a scutit nici un efort si nimic nu era prea scump daca era pentru educatia si formarea caracterului meu.Multumesc pentru protectie si ca asa frumos si-a tinut promisiunea de-a fi cu mine si de a-mi arata drumul pe care trebuie sa merg. Nu am fost nici pe departe copilul cuminte si ascultator desi intotdeauna am vrut sa-L iubesc si sa-L stiu aproape.
Acum as vrea sa ma intorc la fagaduinta pe care mi-a facut-o cand am intrat la Institut:
"Eu - zice Domnul - te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta." Psalmul 32.8
Frumos acest articol, doar la el m-am oprit pentru ca mi s-a parut interesant.De ce unii oameni se bucura si alti sunt tristi si pesimisti? Credinta este definitorie in viata unui om. Insa, cred ca daca nu te nasti cu credinta si nu simti credinta, sansele pentru o convertire la ceva anume, mi se pare inutila.Mai stiu ceva despre oameni:unii sunt facuti sa se consume din orice si asa vor ramane.Sintetizand ideea de la care ai pornit pot spune doar atat: "COBOARA CU MINE IN IAD SA INVETI SA PRETUIESTI RAIUL!"
ReplyDeleteDraga Anonimule multumesc pentru parerea ta, desi este ceva cu care nu sunt deacord:"daca nu te nasti cu credinta si nu simti credinta, sansele pentru o convertire la ceva anume, mi se pare inutila".Personal nu cred ca cineva se naste cu credinta, ea este un dar pentru toti cei ce se apropie de Dumnezeu.Deasemenea nu cred ca trebuie sa vezi Iadul ca sa iubesti Raiul. Eu il iubesc pentru ca acolo e Domnul meu.
ReplyDeleteTe mai astept pe blog, si poate data viitoare imi dai si un nume!Toate bune de Sus!!!:)