Istoria cimpoiului

Cimpoiul era un instrument folosit chiar şi în Egiptul antic. Infanteria romană se folosea de el în timp ce cavaleria folosea trompeta. Formele cele mai incipiente s-au gasit in Asiria in palatul lui Nimrod, momentan bazorelieful care prezenta cimpoiul se găseşte British Museum. Cimpoiul are multiple forme pe întreg pamantul. Nu se ştie exact cum a ajuns cimpoiul in Scoţia. Unii sunt de părere ca este un import roman. Altii cred ca provine din Irlanda ca un rezultat al colonizării.Neavând nimic clar istoricii nu pot decât specula cu privire la istoria acestui instrument pe teritoriul Scoţiei. Era folosit atât în război cât şi pe timp de pace. Se crede că la origine cimpoiul avea doar un fluier ulterior fiind adaugat cel de-al doilea aproximativ anul 1500. Prima menţiune despre existenţa cimpoiului datează dintr-o scriere din anul 1619 apare într-o carte de organografii, desenat de Preatorius. În1623 un cântăreţ este persecutat în Perth pentru că a cântat în Sabat. Cel de-al treilea fluier cel mai mare, a fost adăugat cu puţin înainte de 1700. Printre scoţienii de rând cimpoiul ocupa un loc bine definit la nunţi şi petreceri.Se folosea în mod special pentru muzica de dans. Era instrumentul oamenilor de rând al păstorilor şi fermierilor. Nu este de mirare de ce nu avem scrieri suficiente despre el. Nu existau şcolii unde să se înveţe folosirea acestui instrument. Tot ce se cerea cuiva care ar fi dorit să cânte la cimpoi era doar să-l mânuiască bine. Istoricii atribuie prin anii 1500, familiei MacCrimmon ridicarea la un nivel mai înalte a cimpoiului. După 1745 cimpoiul este considerat un instrument de război.

Comments

  1. un instrument despre care se vorbeste putin dar care are o istorie foarte interesanta.
    sunt sigura ca este un instrument foarte frumos...

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular Posts